Ianis, un tânăr fotbalist de 14 ani și tatăl său și-au pierdut viața într-un grav eveniment rutier, în Timișoara:,,Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie suferința”

Update: Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:10, pe varianta de nord a Craiova. La volan se afla tatăl lui Ianis Sîrbu, legitimat la Ripensia Timișoara.

Acesta ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un camion care venea din sens opus. Impactul a fost unul dezastruos, atât Ianis Sîrbu, cât și tatăl său pierzându-și viața pe loc.

Tânărul, component al academiei Ripensia Timișoara, împlinise recent 14 ani, pe 9 aprilie, și era elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 30.

Dincolo de activitatea sportivă, Ianis era elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, unde era bine integrat și apreciat de colegi și profesori.

Dispariția sa, alături de cea a tatălui său, a lăsat un gol imens în sufletele celor apropiați. „Clubul nostru traversează un moment de profundă tristețe.

Am aflat cu durere despre tragedia în urma căreia unul dintre copiii academiei noastre, Ianis Sîrbu care recent a împlinit 14 ani, și-a pierdut viața alături de tatăl său, in urma unui accident rutier petrecut în seara de 10 aprilie. În astfel de clipe, cuvintele sunt prea puține pentru a descrie suferința.

Suntem alături de familia îndurerată, de colegii de echipă și de antrenorul său, Rafael Prodana, greu încercați de această pierdere. Întreaga suflare ripensistă este unită în gând și în rugăciune.

Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

”, se arată în comunicatul clubului.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top