Alexandru Popescu stătea la un birou mare din lemn masiv, cu piciorul în ghips sprijinit pe un suport. — Am aflat că ai fost concediată ieri — spuse el… — Am aflat că ai fost concediată ieri — spuse el, privind-o direct în ochi. Ana simți cum îi bate inima în piept. Nu știa dacă urma să fie mustrată… sau dacă era doar o formalitate. — Da, domnule… adică… Alexandru — răspunse ea încet. În birou era liniște. Doar zgomotul slab al orașului se auzea prin ferestrele mari. Alexandru își sprijini coatele pe birou. — Știi de ce am vrut să vii astăzi? Ana dădu din cap că nu. — Pentru că ieri dimineață am văzut ceva ce nu mai văzusem de mult. Se opri o clipă.
— Bunătate. Ana coborî privirea. — Am făcut doar ce ar fi făcut oricine… Alexandru zâmbi ușor. — Nu. Nu oricine. Zeci de oameni au trecut pe lângă mine. Unii s-au uitat… apoi și-au văzut de drum. Tăcerea deveni apăsătoare. — Tu ai rămas. Deși știai că întârzii la muncă. Ana își strânse mâinile. — Am crezut că e mai important.
Alexandru se lăsă pe spate în scaun. — Și ai avut dreptate. Apoi apăsă un buton de pe birou. Ușa se deschise imediat. Intră o femeie elegantă. — Lucía, te rog să-l chemi pe Mihai Dumitrescu. Ana simți un nod în stomac. După câteva minute, ușa se deschise din nou. Mihai Dumitrescu intră grăbit. Când îl văzu pe Alexandru, postura i se schimbă imediat. — Domnule Popescu… nu știam că ați ajuns la birou… — Am ajuns — spuse calm Alexandru. Apoi arătă spre Ana.
— O cunoști pe doamna Ionescu? Mihai se crispă. — Da… a fost asistentă în departamentul meu. — A fost? — repetă Alexandru. — Da. A întârziat de trei ori luna aceasta, iar politica companiei este clară. Alexandru îl privi câteva secunde. — Știi de ce a întârziat ieri? — A spus ceva despre o urgență… Alexandru ridică ușor piciorul în ghips. — Urgența eram eu. În cameră se făcu liniște.
Mihai clipi des. — Poftim? — Doamna Ionescu m-a găsit pe stradă după ce am fost lovit de un curier. Nu mă puteam ridica. Se opri o clipă. — Dacă nu era ea, probabil aș fi stat acolo mult timp. Mihai înghiți în sec. — Nu… nu știam asta… Alexandru își îngustă privirea. — Exact. Apoi spuse calm: — În compania mea nu vreau oameni care pedepsesc bunătatea. Mihai deveni palid. — Domnule Popescu, eu doar am respectat regulile… — Regulile sunt făcute pentru a ajuta oamenii, nu pentru a-i distruge.
Se întoarse spre Lucía. — Pregătește documentele. Ana nu înțelegea ce se întâmplă. Lucía dădu din cap și ieși. Câteva minute mai târziu se întoarse cu două dosare. Alexandru îi întinse unul Anei. — Acesta este un nou contract. Ana îl deschise tremurând. Ochii i se măriră. — Manager Asistență Executivă… Salariul era aproape 10. 000 de lei pe lună. De trei ori mai mult decât câștigase înainte.
— Eu… nu pot accepta asta… Alexandru zâmbi. — Ba poți. Ai dovedit că ai caracter. Pentru mine asta valorează mai mult decât orice CV. Ana simți cum i se umezes c ochii. — Mulțumesc… Alexandru se întoarse apoi spre Mihai. — Iar acesta este pentru tine. Mihai deschise dosarul. Fața i se schimbă instant. — Concediere? — Exact — spuse Alexandru liniștit. — TechNova are nevoie de lideri, nu de oameni care uită ce înseamnă să fii om.
Mihai rămase fără cuvinte. Câteva minute mai târziu ieși din birou în tăcere. Ana stătea nemișcată. Nu-i venea să creadă ce tocmai se întâmplase. Alexandru zâmbi. — Apropo… cum îl cheamă pe băiatul tău? — Andrei. — Câți ani are? — Zece. — Atunci spune-i că mama lui tocmai a primit o promovare mare. Ana râse printre lacrimi. În seara aceea, când ajunse acasă, Andrei făcea teme la masa din bucătărie.
— Cum a fost întâlnirea? — întrebă el curios. Ana își lăsă geanta și îl îmbrățișă. — Știi bărbatul pe care l-am ajutat ieri? — Da. — Era șeful cel mare al firmei. Ochii băiatului se măriră. — Serios?! Ana zâmbi. — Și mi-a dat un job mult mai bun. Andrei ridică mâinile în aer. — Ți-am spus eu!
Să ajuți oamenii e mai important decât orice! Ana îl strânse din nou în brațe. Pentru prima dată după mult timp, simțea că viața începe, în sfârșit, să meargă în direcția bună. Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor. Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.