Acești români vor plăti bani în plus pentru gunoi. Decizia este definitivă și vizează atât persoanele fizice, cât și agenții economici.
Încă o veste proastă pentru locuitorii municipiului Sibiu. Începând cu luna ianuarie a anului 2026 taxa de salubritate a fost majorată.
Consiliul Local a aprobat această măsură în cadrul unei ședințe extraorinare. Mai precis, taxa va crește cu 22%.
Mai precis, cel mai mic abonament va fi 21 de lei de la 17, iar cel mai mare va urca la 85 de lei, deși până acum era 70. Noua taxă se aplică atât persoanelor fizice, cât și agenților economici care utilizează serviciul public de salubrizare.
Consilierul local USR Diana Mureșan a votat împotriva majorării și a contestat decizia, spunând că taxa de salubrizare fusese anterior majorată. De altfel, Sibiul înregistra un deficit de încasare de 8,6 milioane de lei, iar în prezent deficitul a ajuns la 8,68 milioane de lei.
Totodată, consilierul a venit și cu mai multe date care arată că în anul 2023 cantitatea colectată era de 2.500 de tone. Ulterior a scăzut la 2.000 de tone, după introducerea SGR.
Ei spun că ar fi necesară o colectare mai eficientă, nu o nouă majorare de taxe pentru cetățeni. Pe de cealaltă parte, autoritățile spun că această măsură a fost necesară pentru ca sibienii să poată avea parte de un serviciu funcțional.
Propunerea a venit din partea primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Potrivit raportului de specialitate care a stat la baza hotărârii, nivelul actual al taxei nu mai acoperă cheltuielile reale generate de colectarea, transportul, sortarea și tratarea deșeurilor.
De asemenea, inclusiv la Baia Mare au fost aprobate noile tarife. În anul 2026, pentru persoanele fizice și utilizatorii casnici, taxa de salubrizare a fost stabilită la 16 lei de persoană lunar.
În cazul utilizatorilor non-casnici, autoritățile locale au aprobat tarife diferențiate, stabilite în funcție de tipul de deșeuri generate. Pentru deșeurile umede, taxa va fi de 962 de lei pe tonă, iar pentru deșeurile reciclabile, tariful ajunge la 1.537 de lei pe tonă.
