Ce pățești dacă te prinde Anul Nou fără bani în buzunar. Superstiția pe care românii o respectă de Revelion 2026

Indiferent de zona țării în care locuiesc, românii respectă numeroase tradiții în noaptea de Revelion. Multe dintre acestea sunt legate de noroc, sănătate și bunăstare financiară. Una dintre cele mai cunoscute superstiții spune că este bine să ai bani în buzunar la miezul nopții pentru că se crede că acest gest influențează întregul an care urmează.

Una dintre cele mai vechi tradiții care se păstrează și de Revelion 2026 este legată de bani și anume se spune că, la miezul nopții, fiecare persoană ar trebui să aibă bani asupra sa și să își pună o dorință pentru anul care vine. Potrivit superstiției, cei care intră în noul an cu buzunarele goale riscă să aibă probleme financiare pe tot parcursul anului. Tradiția mai spune că lipsa banilor în momentul trecerii dintre ani simbolizează lipsa belșugului și a stabilității financiare.

Astfel, cei care nu țin cont de această regulă ar putea avea cheltuieli neprevăzute, dificultăți financiare sau lipsă de noroc în plan material. La polul opus se află persoanele care respectă această superstiție. Cei care au bani în buzunar la miezul nopții sunt considerați norocoși și se spune că vor atrage prosperitatea și belșugul în anul ce urmează.

Nu contează suma, ci gestul în sine și simbolul pe care îl poartă. Pentru un plus de noroc, tradiția mai spune că este bine ca în buzunare să fie puse și câteva boabe de grâu. Grâul este un simbol vechi al bogăției și al roadelor bogate, fiind asociat cu bunăstarea și stabilitatea.

Alte superstiții de Revelion legate de bani și belșug Pe lângă banii din buzunar, românii mai respectă și alte tradiții pentru a atrage norocul și prosperitatea în noul an. Una dintre acestea este consumul a 12 boabe de struguri în noaptea de Revelion. Fiecare bob simbolizează o lună din an și este asociat cu speranța unui an echilibrat și prosper.

Tot pentru noroc, se spune că la trecerea dintre ani este bine să porți o haină roșie. Această culoare este considerată aducătoare de energie pozitivă, protecție și succes, fiind una dintre cele mai populare alegeri pentru noaptea de Revelion. O altă regulă importantă este legată de bani împrumutați.

Tradiția spune că în noaptea de Revelion și în prima zi a anului nu este bine să dai bani cu împrumut. Se crede că acest gest atrage datorii și pierderi financiare pe tot parcursul anului. De asemenea, se spune că este ghinion să intri în noul an cu datorii.

Din acest motiv, multe persoane încearcă să își achite toate datoriile înainte de 31 decembrie, pentru a începe anul fără poveri financiare. În prima zi a anului nu se scoate gunoiul din casă. Chiar dacă pare un gest banal, tradiția spune că astfel este alungat belșugul din locuință.

Pentru noroc atât pe plan personal, cât și profesional, se crede că este bine să mănânci mazăre pe 1 ianuarie. Boabele de mazăre sunt și ele un simbol al bogăției și al câștigului. Toate aceste superstiții fac parte din tradițiile transmise din generație în generație și continuă să fie respectate de mulți români, în speranța unui an nou mai bun, mai prosper și mai liniștit.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top