Naomi anticipează o posibilă apropiere din partea lui Dorobanțu, după plecarea Manuelei din „Casa iubirii”

După eliminarea Manuelei din competiția Casa iubirii, Naomi a început să creadă că Dorobanțu ar putea reveni asupra deciziei de a pune capăt cunoașterii lor.

Într-o discuție purtată cu Moldo, concurenta a explicat că a observat semnale care i-au dat de înțeles că fostul ei partener de cunoaștere ar putea încerca să se apropie din nou.

Naomi: „Încă nu… dar mă aștept.

Peste vreo lună, două.

M-am gândit la asta din momentul în care Manuela a fost descalificată.” Moldo a privit cu reținere presupunerea acesteia, amintindu-i că Dorobanțu susținuse anterior că Naomi nu mai reprezintă nimic pentru el: Moldo: „N-a zis că nu mai exiști pentru el?” Naomi a admis că, dincolo de acele declarații, a observat o schimbare subtilă în comportamentul concurentului, mai ales în mediul online: Naomi: „Da, dar în ultima vreme reacționează doar la edit-uri cu noi doi.

Dă inimioare la ele.” Comportamentul lui Dorobanțu a fost remarcat și de alți concurenți, printre care și Moldo: Moldo: „Ți-am zis și eu că mi se pare că te cam caută.” Naomi a menționat că, deși nu se așteaptă la o schimbare imediată, intuiește că lucrurile ar putea evolua în timp – mai ales dacă, între timp, nu intră în competiție o altă fată care să îi atragă atenția lui Dorobanțu.

În același timp, Moldo a sfătuit-o pe Naomi să fie atentă la modul în care își gestionează sentimentele și să nu repete greșelile din trecut: Moldo: „Ai grijă să nu pui iar botul la anumite lucruri.” Naomi pare conștientă de posibila reluare a unei interacțiuni, dar susține că s-a așteptat la această situație și va trata totul cu mai multă maturitate: Naomi: „Am știut că la un moment dat o să se întâmple chestia asta.” 🕘 Casa iubirii – program de difuzare: Luni – Vineri: 10:00 și 16:30 Sâmbătă și Duminică: 16:00 și 19:00 Emisiunea este prezentată de Andreea Mantea și difuzată pe Kanal D.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top