Florin a murit la 48 de ani, după ce a fost strivit de TIR! Încerca să repare autocamionul când s-a produs tragedia. Medicii nu l-au mai putut salva

Florin, patronul unei firme de transport, a murit după ce a fost strivit de un TIR. Tragedie fără margini în Constanța.

Florin, un bărbat de 48 de ani, originar din Brăila, care deținea de firmă de transport, și-a pierdut viața în timp ce încerca să repare un TIR. A fost strivit de autocamion și a decedat la spital.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 25 octombrie, în jurul orei 14:20. Autocamionul, care transporta floarea-soarelui, abia ajunsese în curtea unei firme din localitatea Runcu și se pregătea pentru descărcare.

Basculanta avea o defecțiune tehnică, iar Florin a intrat sub capul tractor pentru a repara problema. Acela a fost, însă, momentul în care o pernă de aer s-a spart, iar bărbatul a fost strivit.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, care au început manevrele de resuscitare. Florin dădea semne că își revine și a fost transportat de urgență cu un elicopter la Spitalul Județean Constanța.

Din păcate, organismul lui a cedat la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală.  „Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, în timp ce s-ar fi aflat cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și remorcă, în curtea unei societăți comerciale, pentru a descărca floarea-soarelui, din cauza unei defecțiuni tehnice la basculantă, ar fi intrat sub capul tractor pentru reparații, moment în care s-ar fi spart perna de aer, iar bărbatul ar fi fost prins sub ansamblu. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top