Codruța Filip traversează o perioadă extrem de delicată după despărțirea de Valentin Sanfira, iar apropiatii spun că artista suferă profund și cu greu reușește să accepte că povestea lor de iubire s-a încheiat atât de repede. Relația dintre cei doi, pe care mulți o vedeau de durată, s-a rupt la scurt timp după revenirea cântăreței de la „Desafio”, iar vestea divorțului a căzut ca un șoc atât pentru fani, cât și pentru oamenii din cercul lor apropiat. Prima care a vorbit public despre separare a fost chiar Codruța Filip, explicând că ruptura s-a produs la începutul acestui an și că decizia a fost luată de comun acord.
De atunci însă, spun persoane din anturajul artistei, Codruța nu mai este aceeași. Cei care o cunosc bine susțin că este vizibil schimbată, mult mai retrasă și copleșită de tristețe. Potrivit acestora, artista evită complet să vorbească despre divorț, refuză să intre în detalii și simte nevoia, mai presus de orice, de liniște.
Sursele apropiate afirmă că starea ei îi îngrijorează pe cei din jur. Se spune că nu doarme bine, că și-a pierdut pofta de mâncare și că preferă să se izoleze, fără să iasă sau să comunice prea mult. Pentru oamenii care au cunoscut-o mereu energică, veselă și plină de viață, această schimbare este cu atât mai greu de privit.
În mesajele transmise apropiaților, Codruța ar fi repetat că are nevoie de liniște și de timp pentru a se aduna. Tocmai de aceea, cei din jur încearcă să îi respecte tăcerea și să nu pună presiune asupra ei, chiar dacă suferința prin care trece este evidentă: „Codruța nu e în apele ei deloc. Spune „Am nevoie de liniște”.
Este tristă, abătută, refuză să iasă, să comunice. Nu vrea să discute despre separare, divorț, evită subiectul. Nu prea doarme noaptea, nu are poftă de mâncare, este devastată.
Trece prin momente dificile, îi respectăm decizia, însă e normal să ne facem griji. E ciudat să vezi un om mereu trist și abătut când tu îl știi plin de viață, de energie și mereu râzând. ” Codruța Filip și Valentin Sanfira s-au căsătorit în octombrie 2022, într-un eveniment fastuos la care au participat peste 500 de invitați.
Deși păreau un cuplu solid, povestea lor a ajuns la final, iar motivele care au dus la separare au rămas, cel puțin pentru moment, cunoscute doar de ei. Artista a precizat doar că hotărârea de a divorța a fost una bine analizată și asumată de amândoi. Între timp, fanii continuă să le trimită mesaje de susținere și speră că, indiferent de drumurile separate pe care merg acum, amândoi vor reuși să își găsească echilibrul.
Aceeași speranță au avut-o și prietenii lor comuni, care și-au imaginat o posibilă împăcare. Totuși, din câte se pare, Codruța ar fi lăsat clar de înțeles că o revenire asupra deciziei nu mai este posibilă. Mai mult, apropiații susțin că cei doi nu mai locuiesc împreună de ceva timp, semn că ruptura s-a produs cu mult înainte ca vestea să devină publică.
Chiar dacă aleg să își păstreze discreția și să nu vorbească deschis despre motivele despărțirii, cei care îi cunosc spun că cel mai important este ca amândoi să fie bine și să poată merge mai departe, chiar și separat.
