Alice obișnuia să posteze deseori pe rețelele de socializare. Unul dintre mesajele sale au emoționat pe toată lumea. Alice, fiica primarului Petre Doboș din comuna Răchitani, județul Iași, a murit fulgerător la vârsta de doar 30 de ani. Vestea trecerii ei în neființă a căzut ca un șoc pentru toată lumea.
Nimeni nu poate accepta faptul că o astfel de tragedie s-a putut întâmpla. Nu se știe până în acest moment cu exacitate care a fost cauza decesului, însă se pare că aceasta ar fi dus o luptă grea cu o boală nemiloasă. Toți cei care au cunoscut-o au numai cuvinte de laudă la adresa ei. Era implicată în activitățile sociale și iubea să scrie.
Acest lucru se vede inclusiv și din mesajele pe care le posta pe rețelele de socializare. O astfel de postare emoționantă a fost distribuită și în luna ianuarie a anului 2024, mai precis cu doar doi ani înainte c aceasta să treacă în neființă. Alice a așternut atunci câteva gânduri, mărturisind ce fel de persoană este, dar și ce conversații adoră. „O bună perioadă din viață am considerat că sunt defectă.
Nu sunt o sociabilă convinsă, mai degrabă trec în categoria antisociabililor. Adică, în esență nu pot purta discuții doar despre pătrunjel la nesfârșit fără să simt că ma ofilesc exact ca unul. Fac ce fac și tot strecor (dacă găsesc spațiu) o sămânță despre viață. Ah, și cât iubesc conversațiile astea de suflet.
Conversațiile în care treci de la agonie la extaz, de la râs la plâns. Conversațiile în care te poți dezgoli fără să simți că rămâi gol, cele în care poți fi vulnerabil, îți poți deschide sufletul fără să simți că ești judecat. Fără poziții de superioritate. Conversațiile în care clickurile și aha-urile, întrebările și răspunsurile vin natural, fără efort.
Și, nu mă înțelegeți greșit, iubesc și conversațiile în care se strecoară pătrunjelul, (auto)ironiile și materialismul că deh, oameni suntem și avem nevoie. Dar, să nu ne rezumăm toată viața la pătrunjel, zic. Esența să rămână cunoașterea de sine. Nu știu de ce am așteptat atât să fac ce fac.
De fapt, știu. Din frică. De a nu fi judecată și pusă la zid mai ales, dar nu numai, de cunoscuți, față de care mi-e cel mai greu să mă fac înțeleasă și să găsesc spațiu fără pătrunjel (dar asta-i altă discuție). „Păi cine sunt eu să mă asculte cineva și să-mi doresc să împuternicesc oameni?
”, îmi răsuna în cap mereu. Iar răspunsul mi-e mai clar acum parcă. Sunt nimeni pentru majoritatea, dar cineva pentru mine. Nu vine nimeni să facă clickurile în locul meu, nici să-mi răspundă la întrebările interioare.
Nici să trăiască ce am eu de trăit. Fiecare are datoria să se împuternicească, să se descopere și să înceapă călătoria către sine susținut de oamenii și instrumentele cu care rezonează la un moment dat. Restul e deșertăciune. În încheiere, las vorbele poetului să grăiască: Vreme trece, vreme vine.
”, scria Alice Doboș în luna ianuarie a anului 2024.