Nicușor Dan a avut un nou blocaj mental în timpul unei conferințe de presă de la Iași.
Președintelui României i-a fost dificil să răspundă la o întrebare simplă despre salariul minim. „Cum veți media discuțiile legate de salariul minim pe economie în condițiile în care Sindicatele și Patronatele au anunțat deja proteste pentru săptămâna viitoare?“, a fost întrebarea care i s-a pus președintelui.Nicușor Dan a devenit confuz, s-a emoționat și și-a îndreptat privirea spre pământ.
Apoi a început să gesticuleze cu mâinile cu care se ținea de pupitru.
După mai multe încercări, președintele a bolborosit câteva cuvinte: „pentru moment“ și „haideți să, aaaaa”.Abia după mai multe secunde, Nicușor Dan a fost capabil să lege câteva propoziții din care să se înțeleagă ce vrea să spună.„Haideți să ne uităm la contextul în ansamblu.
Deci, pe de o parte există o directivă europeană care într un mod destul de complicat tehnic vorbește despre salariul minim.
Această directivă este contestată la Curtea de Justiție și termenul de judecată va fi în noiembrie”, a zis Nicușor Dan.Nu este primul moment de acest fel cu președintele României.
În ultimele săptămâni, el a uitat protocolul și a avut mai multe stări de confuzie.
Imaginile au ajuns și peste hotare, iar mulți străini au început să-l imite și să posteze videoclipuri pe TikTok.
