Detalii cutremurătoare au ieșit la iveală despre Diana și George, cei doi soți care au murit în accidentul din Bacău. Diana și George au murit nevinovați, cu doar câteva zile înainte de Crăciun.
Un șofer care circula cu viteză a efectuat o depășire periculoasă și le-a lovit în plin mașina. Tânăra de 27 de ani a murit pe loc, iar soțul ei a pierit la scurt timp după.
Tinerii se pregăteau să devină părinți pentru prima dată și ar fi vrut să dea vestea cea mare familiei lor chiar de Crăciun. Nu au mai apucat, însă.
Mai mult, Diana și George ar fi presimțit că ceva rău urma să se întâmple. Într-o discuție cu mama femeii, purtată înainte de tragedie, i-au făcut acesteia o mărturisire cutremurătoare. „I-am întrebat ce fac de sărbători au zis că: ah, mai vedem noi, să ajungem până atunci.
Nu au vrut să îmi dea vestea că e însărcinată. Ei au vrut să mi-o dea de Crăciun”, a declarat mama moartei, potrivit observatornews.ro.
Accidentul s-a petrecut chiar în fața Bisericii din Moinești și a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum un bolid condus de un bărbat de 32 de ani circulă cu viteză excesivă.
Intră pe contrasens și se izbește de mașina în care se aflau Diana și George. Impactul a fost atât de puternic încât ambele autoturisme s-au făcut praf. „Păi avea 200, impactul a făcut 400.
Că la impact se dublează. De asta a rupt-o.
Avea 200 la impact”, spun martorii.
