Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a confirmat marți că prima tranșă aferentă cardurilor sociale pentru alimente a fost deja virată către mai mult de un milion de români.
În același timp, oficialul a precizat că Poșta Română desfășoară procedurile necesare pentru a distribui alte 200.000 de carduri către beneficiari.Ministrul a explicat calendarul plăților pentru anul în curs, menționând, potrivit evz.ro: „Cardurile de alimente vor avea două încărcări în anul acesta.
Prima încărcare am făcut-o deja.
Peste un milion de carduri au fost încărcate şi aceste plăți au fost făcute luna trecută.
A doua plată de 125 de lei este în luna decembrie, aşa cum am anunțat.
Folosesc această ocazie pentru a face nişte precizări care sunt importante”.În ceea ce privește numărul total al beneficiarilor, Pîslaru a evidențiat o reducere semnificativă comparativ cu anul anterior.
Această situație este rezultatul modificării criteriilor de eligibilitate, decizie luată la sfârșitul anului 2024. „După un an electoral 2024 în care s-au folosit destul de multe plăți către populația vulnerabilă şi în care cardurile acestea au ajuns la aproximativ 2,3 milioane de oameni, repet, un an electoral, luați încalcul ce vă spun pentru că este important, la sfârşitul anului 2024 Guvernul de atunci, realizând că nu mai sunt bani, nici bani europeni pentru a putea acoperi aceste lucruri, au redus eligibilitatea numai laanumite categorii, cum ar fi cei care au indemnizaţii sociale, 1.281 de lei şi persoanele cu venituri de sub 2.000 de lei, ceea ce face ca populația eligibilă pentru a primi plățile acesteapentru anul 2025 să se reducă de la 2,3 milioane de oameni la 1,2 milioane de oameni.
Eu ce am făcut a fost să mă asigur că reușesc să pun cap la cap resursele ca să plătesc pe baza legislației pe care am găsit-o aceste 1,2 milioane de persoane vulnerabile”, a detaliat demnitarul.Ca urmare a acestor măsuri, lista persoanelor eligibile s-a înjumătățit, programul adresându-se în 2025 exclusiv celor cu venituri sub pragul de 2.000 de lei și beneficiarilor de indemnizație socială minimă.Referitor la cele 200.000 de persoane care nu au intrat încă în posesia cardurilor, ministrul a dat asigurări că se colaborează intens cu Poșta Română pentru accelerarea distribuției, astfel încât fondurile să poată fi utilizate înainte de viramentul programat pentru luna decembrie.Pe termen lung, începând cu anul 2026, autoritățile pregătesc o schimbare fundamentală a strategiei de asistență socială.
Planul prevede înlocuirea actualului sistem de acordare a fondurilor cu intervenția directă a unor echipe comunitare mobile.„Aceste echipe ar urma să meargă acasă la persoanele vulnerabile şi să le ajute cu tot ce are statul ca servicii şi programe, inclusiv alimente…” a explicat Pîslaru.Noua abordare urmărește să ofere un sprijin personalizat, facilitând accesul direct la servicii de bază, sociale și medicale, în detrimentul plăților directe.Aceste declarații au fost făcute în cadrul evenimentului „Bugetul şi fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității şi așteptările economiei”, o conferință organizată marți de CursDeGuvernare, care a reunit oficiali și reprezentanți ai sectorului economic.
