Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență joi după-amiază, 20 noiembrie 2025, în urma unui accident produs în localitatea Mintiu Gherlii din județul Cluj.
Cei doi au fost loviți de o șină de cale ferată.Evenimentul a avut loc în timp ce muncitorii manipulau elementul de cale ferată cu ajutorul unui buldoexcavator.
Potrivit primelor date, șina s-ar fi dezechilibrat sau ar fi alunecat în timpul operațiunii, provocând rănirea celor doi.
Pentru gestionarea situației, la locul solicitării au fost mobilizate resurse importante, incluzând o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).Reprezentanții ISU au precizat că victimele au fost găsite conștiente și cooperante.
Cu toate acestea, din cauza traumatismelor multiple suferite, bărbații au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru investigații suplimentare.
